În curs de procesare...

Anunturi cazare ieftina in Busteni

9 anunturi

  • Descriere
  • Lista

Cu toate că nu ne dăm seama tot timpul de acest lucru, noi românii am fost binecuvântaţi cu nişte meleaguri deosebite, pentru că la distanţe care pot fi parcurse în doar câteva ore, ne aşteaptă litoralul, delta şi mai ales munţii, cu care am fost înzestraţi din belşug. Ca o coroană în mijlocul ţării, stau Carpaţii falnici şi primitori, care îşi asteaptă vizitatorii cu creste înalte, trasee accesibile şi frumuseţi rare. Sunt numeroase staţiunile montante, care ne fac şi mai uşoară vizita la munte, iar o locaţie deosebit de specială este Buşteni, aşezată pe Valea Prahovei, la poalele Munţilor Bucegi.

Oriunde v-aţi afla în Buşteni, panorama este încântătoare, iar Crucea Eroilor, cunoscută şi sub numele de Crucea Caraiman, este cel mai vizibil reper, după care turiştii se ghidează. Întreaga vale este cunoscută pentru numărul foarte mare de turişti şi în special această staţiune pentru că de aici se ajunge uşor pe platoul montan, de pe care se poate admira întreagul peisaj. Fiind puternic dezvoltată această zonă şi posibilităţile de cazare sunt foarte variate şi în număr extrem de mare.

Din toate acestea, noi am ales pentru dumneavoastră, cele mai accesibile locuri de cazare, în care raportul calitate-preţ este pe placul oricărui turist, tocmai pentru că ne dorim să facem posibilă vacanţa dumeavoastră la munte, prin cele mai bune oferte de cazare ieftină Buşteni. Fie ca vă doriţi ceva mai stilat şi mai deosebit, sau o cazare mai confortabilă şi tradiţională, avem soluţia perfectă pentru ca sejurul în Buşteni să rămână de neuitat, tocmai pentru că locul în care dormiţi cu siguranţă este foarte important, de aceea cazarea ieftină Buşteni oferită de noi, nu are cum să nu vă fie pe plac.

Posibilităţile de petrecere a timpului în această staţiune sunt mereu însoţite de distracţie şi aventură, aşa cum ar trebui să fie toate activităţile dumneavoastră când vă aflaţi în concediu, deci toate genurile de persoane se vor simţi foarte bine, pentru că se pot face atât vizite culturale, la palatul din zonă, trasee foarte uşoare la cascada vestită, aflată în apropiere, sau chiar drumeţii prin inima muntelui, pentru cei care preferă modul clasic de a ajunge la o altitudine de peste 2200 de metri, în defavoarea telecabinei.  

Buşteni este staţiunea în care turiştii odata ajunşi, cu greu se mai urnesc să plece, pentru că nu ai cum să nu te îndrăgosteşti de frumuseţea naturii de care ai parte în acest loc, iar din acest moment este şi mai uşor să vă permiteţi un asemenea sejur, datorită ofertelor noastre de cazare ieftină Buşteni.

Casa Claudiu Busteni

Camere: 2     Locuri: 4

Casa Claudiu se afla in Poiana Tapului,  intr-o zona deosebit de linistita si de unde poate fi admirat Masivului Caraiman in toata splendoarea sa. Unitatea dispune de 2 camere de cazare amenajate modern si intim, unde cu siguranta va veti simti extrem de bine.

camera / noapte:
49 Lei

Casa Elena Busteni

Camere: 2     Locuri: 5

Casa Elena din Busteni este situata la poalele Muntilor Bucegi, intr-o zona extrem de linistita si in acelasi timp foarte aproape de principalele puncte turistice ale orasului Busteni. In aceasta zona merita vizitate: Telecabina, Cascada Urlatoare, Manastirea Caraiman.

camera / noapte:
50 Lei

Casa Ioana Busteni

Camere: 2     Locuri: 4

Casa Ioana din Busteni ofera cazare in 2 dormitoare, ambele dotate cu TV cu televiziune prin cablu si canapele extensibile. De asemenea clientii vor avea acces la o bucatarie complet utilata, living cu televizor, grup sanitar cu dus si cada si nu in ultimul rand incalzire centrala.

camera / noapte:
40 Lei

Casa Raluca Busteni

Camere: 4     Locuri: 8

Casa Raluca se afla in apropierea telecabinei, in vecinatatea DN1 si centrului statiunii si ofera cazare in 4 dormitoare. Toate camerele au TV si televiziune prin cablu. De asemenea unitatea dispune de living, 2 grupuri sanitare, frigider, centrala proprie, gratar/barbeque in curte.

camera / noapte:
60 Lei

Pensiunea Costelo Busteni

Camere: 6     Locuri: 15

Pensiunea Costelo este situata in zona turistica a statiunii Busteni, aproape de poalele Muntilor Bucegi. Pana la telecabina faceti doar 5 minute daca mergeti pe jos, iar Gara Busteni se afla la 15 minute de gara.

camera / noapte:
50 Lei

Pensiunea Paradis Busteni

Camere: 15     Locuri: 30

Pensiunea Paradis este situata in vecinatatea soselei DN 1. Pensiunea dispune de 15 camere si 30 de locuri de cazare. Toate camerele sunt dotate cu grup sanitar propriu, TV cu televiziune prin cablu,  balcon, frigider, internet wireless si incalzire centrala.

camera / noapte:
40 Lei

Vila Alex Busteni

Camere: 4     Locuri: 10

Vila Alex este perfecta pentru cei care sunt in cautarea unei oaze de liniste si comfort, departe de agitatia orasului! Cu siguranta aici va veti simti minunat, beneficiind de servicii de cazare de calitate si va veti intoarce cu bateriile incarcate si cu o gramada de amintiri grozave.

camera / noapte:
45 Lei

Vila Andreea Busteni

Camere: 3     Locuri: 6

Casa Andreea din Busteni se afla amplasata la poalele Bucegilor, intr-o zona deosebit de linistita, unde va veti putea relaxa si reincarca bateriile, insa in acelasi timp foarte aproape de atractiile turistice principale ale orasului Busteni.

camera / noapte:
40 Lei

Vila Gecomi Busteni

Camere: 2     Locuri: 6

Vila Gecomi este amplasata in localitatea Busteni, chiar pe drumul ce duce la partia de ski Kalinderu si la doar 5 minute de gara daca mergeti pe jos. Vila ofera cazare in 2 garsoniere, ce se inchiriaza la cheie, ambele  dotate cu frigider, grup sanitar propriu, TV si televiziune prin cablu.

camera / noapte:
45 Lei
© 2014 Cazare Ieftina Online. Toate drepturile rezervate